Casa Deutsch este o cladire monument si a fost construita intre anii 1906 si 1910, dupa proiectul lui Sztarill Ferenc. Intreaga fatada a cladirii cu doua nivele este decorata cu motive populare, florale. Partea superioara a etajului se termina in semicercuri, iar in mijloc exista un timpan trilobat cu o fereastra in mijloc, in forma de inima rotunjita.
In trecut Casa Deutsch a fost un magazin de sticlarie, portelanuri si lampi, construit pe fosta strada Zalakaros 4 - astazi strada Vasile Alecsandri 4 - in stil Art Nouveau si apartinand lui Charles Karoly Ignac. Anterior, din 1888, magazinul era la numarul 2, intr-o cladire proiectata de Kalman Rimanoczy, tatal. In anii 1970, in timpul renovarii cladirii, din motive de rezistenta, intreaga cladire a fost demolata, lasandu-se doar fatada stradala originala. Noua casa a fost construita din beton armat. Cele mai multe dintre decoratiile colorate ale fatadelor au fost refacute, dar zugraveala a disparut de-a lungul timpului.